Categorie
Cladiri
Valoare totala investitie
4.671.204,00 lei
Data inceput
04/2019
Data sfarsit
12/2020
Durata
20 luni
Status
In executie
Executant
SC METALPROD WEST SRL - lider, asociat proiectant: SC DRAGOS INSTAL TRUST SRL și MASECONS 20010 SL
Manager proiect
Sursa de finantare
- Fonduri guvernamentale prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, Programul Național de Dezvoltare Locală, PNDL II 2017 - 2020, subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor” , domeniul specific „realizarea/ extinderea/ reabilitarea/ modernizarea/ dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, colegii naţionale, grupuri şcolare, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii”.
- buget local
Parteneri
Beneficiari
Municipiul Hunedoara
Obiective
Imobilul corp I din cadrul Școlii gimnaziale nr. 7 situat în strada Cerbului nr. 2 din municipiul Hunedoara este construit în 1977. Regimul de înălțime este P+2E și are o suprafață construită de 796 mp și suprafața construită desfășurată de 2307 mp. Construcția include săli de clasă, laboratoare, cabinete, depozite, birouri, sala de sport și grupuri sanitare. Imobilul nu a mai beneficiat de fonduri de reabilitare din 2006, când s-a executat în principal reparații interioare, zugrăveli, vopsitorii și reparații la instalații. De atunci imobilul s-a degradat și uzat moral și nu mai îndeplinește condițiile optime de desfășurare a activităților școlare.
În documentația de avizare a lucrărilor de intervenții întocmită sunt prevăzute lucrări de reabilitare care vor asigura crearea unor condiții optime de desfășurare a procesului de învățământ precum și reducerea consumurilor la utilități și îndeplinirea cerințelor privind securitatea la incendii.
Lucrările constau în reabiltarea termică a imobilului, reabilitarea acoperișului, reparații interioare și exterioare la fațade, zugrăveli, reabilitarea instalațiilor sanitare, de canalizare, de încălzire și electrice, care nu mai îndeplinesc condițiile normale de funcționare, fiind foarte vechi și totodată realizarea măsurilor privind securitatea la incendii.
Informații generale referitoare la obiectivul de investiții pentru care se solicită oferta de proiectare și execuție
Suprafața terenului : - St - 8935 mp
Suprafața construită: Sc - 796 mp
Suprafața desfășurată: Sd – 2307 mp
Regim înălțime P +2 E
Lucrări propuse
La execuția lucrărilor se vor respecta:
documentația tehnico – economică
avizele și acordurile din certificatul de urbanism
prevederile caietului de sarcini
prescripțiile tehnice și standardele în vigoare
normele de protecție a muncii și PSI
executantul va respecta căile de acces stabilite de beneficiar
cerințele beneficiarului
Rezultate
Având în vedere expertiza tehnică și documentația de avizare a lucrărilor de intervenții s-au efectuat lucrări de reabilitare a imobilului care au constat în:
termoizolarea imobilului ;
înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare existente ;
reabilitarea acoperișului ;
refacerea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire;
refacerea finisajelor interioare și exterioare;
refacerea scărilor și podestelor exterioare.