Inchide

Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu(învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei Corvin”, Școala Gimnazială nr. 6

Cladiri

Valoare totala investitie:

8.036.766,00 lei

Data inceput:

-

Data sfarsit:

-

Durata:

-

Status:

În execuție

Executant:

SC NEW RPC 321 SRL

Manager proiect:

Viorel Ticula

Sursa de finantare

Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR) – Prioritatea de Investiții 10.1.a – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale – Învățământul obligatoriu.
Buget local

Parteneri

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru POR,
- Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest)

Beneficiari

Municipiul Hunedoara

Obiective

Titlul proiectului:„Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu(învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei Corvin”, Școala Gimnazială nr 6”

Locul de implementare al proiectului
Proiectul de investiție intitulat: „Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu (învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei Corvin”, Școala Gimnazială nr 6”,urmează a se implementa în Municipiul Hunedoara, Județul Hunedoara, Regiunea de Dezvoltare Vest, Romania.
Localizarea proiectului este dată de:
Clădirea Școlii Gimnaziale nr. 6, (structura a Colegiului Tehnic "Matei Corvin") este situată pe strada Florilor, nr. 1, Municipiul Hunedoara, județul Hunedoara. Numărul cadastral al imobilelor ce fac obiectul proiectului este: 69647 -C1 (regim de înălțime P+2E, suprafața construită la sol 774 mp, suprafața construită desfășurată este de 2322 mp).

Obiectivele proiectului:

Proiectul de investiție intitulat: „Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu (învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei Corvin”, Școala Gimnazială nr 6”, a fost inițiat de municipiul Hunedoara în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 - Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formar, Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului Apel dedicat învăţământului obligatoriu, Număr de apel de proiecte: POR10/2017/10/10.1b/7REGIUNI

Infrastructura de educație și formare reprezintă un factor esențial al procesului educațional, care are efect direct asupra elevilor. În procesul decizional privind investițiile în infrastructura educațională, decidenții se confruntă în contextul planificării și organizării rețelei școlare cu două categorii de provocări: amplasarea infrastructurii și calitatea proiectării mediilor de predare și învățare eficiente. Obiectivul general al proiectul este – îmbunatatirea calitatii infrastructurii de educație a Scolii Gimnaziale nr. 6, structura a Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara, prin lucrări de reabilitare, modernizare si dotare in scopul: a) Asigurării unui proces educațional la standarde europene; b) Creșterii participării populației la procesul educațional; c) Reducerii abandonului școlar si parasirii timpurii a scolii. În toate regiunile României, indiferent de nivelul de dezvoltare a acestora, infrastructura de educație este deficitară și necesită îmbunătățiri în vederea asigurării unităților de învățământ necesare pentru cuprinderea elevilor în sistemul educațional. Conform inventarului MEN (2015), peste 88% din infrastructura de educație necesită lucrări de reabilitare/ modernizare (un procent mai ridicat înregistrându-se în mediul rural 90%) în vederea asigurării unor condiții adecvate de studiu. Clădirile, sălile de clasă, laboratoarele şi dotările – într-un cuvânt, infrastructura educaţională - constituie elemente vitale ale mediilor de învăţare din şcoli. Rezultatele cercetărilor în domeniu sugerează că infrastructura de foarte bună calitate conduce la îmbunătățirea predării, a rezultatelor școlare ale elevilor şi reducerea abandonului şcolar, pe lângă alte beneficii. De exemplu, un studiu recent realizat în Marea Britanie (The Holistic Impact of Classroom Spaces on Learning in Specific Subjects, Peter Barrett, Fay Davies, Yufan Zhang and Lucinda Barrett, 2016) a arătat că elementele de mediu şi de proiectare ale infrastructurii şcolare împreună explică 16% din variația progresului școlar al elevilor din ciclul primar. Acest studiu evidenţiază faptul că proiectarea infrastructurii educaţionale influențează procesul de învăţare prin trei factori interdependenți : naturalețe (de ex. lumina, calitatea aerului), stimulare (de ex. complexitatea, culoarea) şi individualizare (de ex. flexibilitatea spaţiilor de învăţare). Nivelul de educație este factor-cheie al dezvoltării naționale, deoarece determină în mare măsură activitatea economică și productivitatea, precum și mobilitatea forţei de muncă, creând premisele, pe termen lung pentru existenţa unui nivel mai ridicat de trai și de calitate a vieții. Având în vedere tendințele demografice negative, profilul educațional al populației este o condiție esențială pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Acest deziderat nu se poate realiza însă fără o infrastructură adecvată/corespunzătoare ciclurilor educaționale. Infrastructura educațională este esențială pentru educație, dezvoltarea timpurie a copiilor, pentru construirea de abilități sociale și a capacității de integrare socială. Atingerea obiectivului general al proiectului nostru va asigura creșterea accesului, calității și a atractivității educației, contribuind la creșterea ratei de participare la diferite niveluri de educație, la reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, la o rată mai mare de absolvire a învățământului obligatoriu și la creșterea ratei de tranziție spre niveluri superioare de educație. Principalul rezultat așteptat vizează realizarea condițiilor pentru o educație de calitate şi creșterea gradului de participare a populației în învăţământul primar şi gimnazial.

Obiectivele Specifice ale proiectului
OS1 – Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 6, structură a Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara prin realizarea lucrărilor de reabilitare termică a anvelopei clădirii, a sistemului de încălzire și furnizare a apei, a instalației de iluminat; recompartimentare, înlocuirea geamurilor, ușilor, pardoselei, refacerea zidăriei, tencuielii interioare și exterioare, etc. în scopul creșterii confortului elevilor dar și asigurarea unui climat infrastructural adecvat educației.
OS2 - Sporirea calității dotărilor Școlii Gimnaziale nr. 6, structură a Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara în special cu mobilier și echipamente IT, materiale didactice, care vor contribui la creșterea calității actului educațional.
OS 3 - Îmbunătățirea accesului la servicii de educației a unui număr de 670 de elevi din municipiul Hunedoara, prin crearea unor spații de învățare adecvata care promovează noi abordări de predare și învățare (inclusiv cu ajutorul tehnologiei moderne).
OS 4 - Reducerea consumului anual specific de căldură pentru încălzire a clădirii izolate termic. Reducerea consumului de energie pentru încălzirea spațiilor din clădirile existente are ca efect reducerea costurilor de întreţinere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, şi creşterea independenţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil convenţional utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. Tot odată reabilitarea termică a clădirii duce la îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței elevilor și personalului școlii – beneficiari direcți ai investiției.
Descriere investiției propusă prin proiect conform documentației tehnico-economică

Prin prezentul proiect se dorește - Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu (învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara - Colegiul Tehnic „Matei Corvin”, Școala Gimnazială nr. 6. Principalele lucrări de intervenție care se vor realiza sunt:
A. PRINCIPALELOR LUCRĂRI DE INTERVENŢIE
1) Consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural: Reabilitarea acoperișului.
2) Protejarea, repararea elementelor nestructurale și/sau restaurarea elementelor arhitecturale și a componentelor artistice: Refacere finisaje interioare și exterioare și repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii.
3) Demolarea parțială a unor elemente structurale/nestructurale, cu/fără modificarea configurației și/sau a funcțiunii existente a construcției: Executarea unor lucrări de recompartimentare interioară.
4) Introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare: Executarea unor lucrări de recompartimentare interioară (grup sanitar)

B. CATEGORII DE LUCRĂRI INCLUSE ÎN SOLUŢIA TEHNICĂ DE INTERVENŢIE
1) LUCRĂRI DE REABILITARE TERMICĂ A ELEMENTELOR DE ANVELOPĂ A CLĂDIRII: a) Izolarea termică a faţadelor – parte opacă/b) Izolarea termică a faţadei – parte vitrată/c) Termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existentei şarpantei
2) LUCRĂRI DE REABILITARE TERMICĂ A SISTEMULUI DE ÎNCĂLZIRE/A SISTEMULUI DE FURNIZARE A APEI CALDE DE CONSUM:
a) Instalarea unor centrale termice murale proprii, în scopul creşterii randamentului şi al reducerii emisiilor echivalent CO2
b) Înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare
c) Înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru încălzire
d) Înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru apă caldă de consum.
3) LUCRĂRILE DE REABILITARE/ MODERNIZARE A INSTALAȚIEI DE ILUMINAT ÎN CLĂDIRI:
a) Reabilitarea instalației de iluminat
b) Înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente și incandescente
4) DEMONTAREA INSTALAŢIILOR ŞI A ECHIPAMENTELOR MONTATE APARENT PE FAŢADELE/TERASA CLĂDIRII, PRECUM ŞI MONTAREA/REMONTAREA ACESTORA DUPĂ EFECTUAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENŢIE
5) REFACEREA FINISAJELOR INTERIOARE ÎN ZONELE DE INTERVENŢIE
6) REPARAREA TROTUARELOR DE PROTECŢIE, ÎN SCOPUL ELIMINĂRII INFILTRAŢIILOR LA INFRASTRUCTURA CLĂDIRII
7) CREAREA DE FACILITĂŢI / ADAPTAREA INFRASTRUCTURII PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI:
a)Realizarea unei rampe de acces in clădire
b)Montarea unei platforme oblice mobile
c)Realizarea unui grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilităţi
8) LUCRĂRI SPECIFICE NECESARE OBȚINERII AVIZULUI ISU:
a) Instalații de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu
b) Instalații de limitare și stingere a incendiilor
9) REABILITAREA/ MODERNIZAREA INSTALAȚIEI ELECTRICE, ÎNLOCUIREA CIRCUITELOR ELECTRICE DETERIORATE SAU SUBDIMENSIONATE
10) LUCRĂRI DE ÎNLOCUIRE A TÂMPLĂRIEI INTERIOARE (UȘI DE ACCES ȘI FERESTRE) 11) LUCRARI DE MODERNIZARE A INSTALAȚIEI DE PARATRĂZNET
12) Lucrări propuse privind partea de arhitectura/ dotări/ amenajări interioare:
a) Dotări și amenajări
b) Refacerea finisajelor interioare
13) Lucrări propuse privind amenajări exterioare (Se va realiza amenajări specifice spatiilor exterioare respectiv curtea școlii și a spațiilor verzi. Curtea școlii va fi dotată cu bănci de exterior)
14) Realizarea unui teren de multisport
15) Înlocuire obiecte sanitare și bateriile de apa caldă/rece.


Grup țintă:
Beneficiari direcți:
A. Grupul țintă al prezentului proiect este format din 670 de elevi din care: 321 Fete și 349 Băieți.
B. B. 61 Personal didactic si nondidactic/auxiliar din cadrul instituției de învățământ
C. Părinții elevilor care frecventează Școala Gimnazială nr. 6, structură a Colegiul Tehnic „Matei Corvin”,
D. UAT Municipiul Hunedoara – solicitant al finanțării nerambursabile și administrator al clădirii publice, care face obiectul investiției solicitate.
Beneficiari indirecți:
1. Locuitorii Municipiului Hunedoara, care vor beneficia de o instituție de învățământ reabilitată, modernizată și dotată, cu un consum mai mic de energie și cu emisii reduse de gaze cu efect de sera.
2. Executanții contractului de lucrări din cadrul proiectului, furnizorii de materii prime, prestatorii de servicii din cadrul proiectului (i.e. proiectare, consultanță, publicitate), furnizorii de servicii conexe (e.g. colectare deșeuri etc.), diverși colaboratori ai operatorilor economici implicați, care prin diverse activități au contact cu aceștia.

Durata de implementare a proiectului:
Durata de implementare a proiectului a fost calculată începând cu data primei activități desfășurată respectiv data ultimei activități previzionate și este de 51 luni.

Justificarea realizării proiectului:
Evoluția societății depinde de felul în care îi creștem și îi educăm pe copii. In prezent există o îngrijorare majoră în domeniul educației cu privire la performanțele scăzute ale elevilor. Multitudinea răspunsurilor cu privire la modalitățile eficiente de creștere și de educare a noilor generații ne este utilă tuturor celor care dorim să identificăm strategii benefice dezvoltării armonioase a copiilor. Dacă până nu de mult consideram ca sarcina prioritară a învățământului, învățarea, presupune răspunsul la două întrebări: „Ce se învață?” și „Cum se învață?”, astăzi prin analiza sistematică mai adăugăm o întrebare „Care sunt condițiile în care se învață”. Ambianța școlară este recunoscută astăzi ca un factor esențial în învățare. Prin ambientul școlar, înțelegem sala de clasă (laborator, atelier etc.) unde elevii își petrec cea mai mare parte a timpului, dar și de spațiile în care pot desfășura diferite activități educative, cu scop formativ sau preventiv, în pauzele dintre ore sau în afara programului didactic. Pentru perceperea favorabilă a acestui factor, școala nu trebuie să fie numai locul unde se învață, “se muncește”, ci și locul unde elevul poate găsi un spațiu protejat, sau (școala mea”), unde poate să-și petreacă o parte din timpul liber în activități de relaxare. Cele mai mari probleme cu care se confruntă Municipiul Hunedoara în domeniul educației pot fi sintetizate astfel:
- Diminuarea continuă a numărului de unități de învățământ din municipiu.
- Diminuarea continuă a numărului de elevi înscriși în unitățile de învățământ.
- Scăderea dramatică a numărului de elevi din cadrul învățământului de arte și meserii contrar cerințelor de accentuare a învățământului vocațional stipulate prin documentele strategice ale UE.
- Scăderea semnificativă și în cadrul învățământului de maiștri, evoluție contrară asigurării cerințelor de dezvoltare a învățământului vocațional.
- Rata de abandon școlar și scăderea performanțelor elevilor.
- Exista încă numeroase necesități de reabilitare și modernizare a rețelei de unități de învățământ existente.
- Calificarea profesională prin formare inițială nu se mai realizează prin sistemul de învățământ public, care nu mai asigură o acoperire corespunzătoare a tuturor domeniilor de calificare.
- Lipsa de parteneriate eficiente între școală și mediul de afaceri.
- Resurse materiale lipsă sau insuficiente în unități de învățământ.
- Numărul mic al ofertelor de formare profesională continua, pentru care instituțiile organizatoare dețin autorizație de funcționare.
- Insuficiența fondurilor destinate activităților de formare.
- Corelarea deficitară a cererii cu oferta de pe piața de muncă.
- Ofertanții de formare activează izolat, neexistând o ofertă globală, corelată a acestora și adaptată nevoilor identificate la nivel local.
- Nivelul de calificare certificat al forței de muncă, profilul de competențe certificate ale persoanelor aflate în șomaj, în căutarea unui alt loc de muncă, nu corespund cerințelor specifice ale angajatorilor.
- Oferta de calificare sau reconversie nu este suficient de diversificată și nu există o concurență între ofertanții de formare, această situație fiind un obstacol pentru o ofertă flexibilă și adaptată nevoilor de dezvoltare personală și profesională a clienților.
- Insuficiente servicii pentru persoanele cu dizabilități.
In vederea îndeplinirii obiectivelor asumate și direcțiilor de acțiune din Strategia de dezvoltare durabilă a Municipiului Hunedoara 2014-2020, în anul 2018 s-a realizat o analiză de nevoi în care pe lângă problemele legate de abandonul școlar, problema absenteismului, a rezultatelor slabe la examenele naționale și a neimplicării părinților în procesul educațional au fost evidențiate și o serie de probleme legate de infrastructură după cum urmează: a) Infrastructura de educație deficitară (clădirile sunt vechi, nu corespund standardelor privind eficiența energetică, nu au autorizație ISU etc.) b) Lipsa spațiilor igienico-sanitare adecvate (WC adaptate persoanelor cu dizabilități în care să existe apă calda) c) Lipsa unor dotări pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces, toalete adecvate) d) Lipsa mobilierului adecvat școlarilor (pentru sălile de clasă, laboratoare, bibliotecă) e) Lipsa echipamentelor IT care să asigure noi metode de predare învățare f) Lipsa amenajării unor terenuri de sport. Problemele identificate au determinat/motivat UAT Municipiul Hunedoara de a iniția proiectul „Reabilitarea/modernizarea /dotarea unităților de învățământ obligatoriu (învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara - Colegiul Tehnic „Matei Corvin”, Școala Gimnazială nr. 6” Proiectul contribuie la soluționarea acestor nevoi/probleme identificate prin obiectivul general/obiectivele specifice/activitățile/lucrările propuse care pot fi sintetizate astfel:
a) Infrastructură de educație deficitară (clădirile sunt vechi, nu corespund standardelor privind eficiența energetică, nu au autorizație ISU etc.). Așa cum s-a putut vedea proiectul propune Activitatea “Realizarea investiție de bază” în care sunt specificate o serie de activități dintre care amintim: repararea acoperișului, demolare și recompartimentare, refacerea izolației termice, înlocuirea geamurilor, ușilor, pardoselei, refacerea zidăriei, tencuielii interioare și exterioare, etc.
b) Lipsa unor spații igienico-sanitare adecvate. Proiectul propune adaptarea/dotarea spațiilor igienico-sanitare și pentru persoanele cu dizabilități.
c) Lipsa unor dotări pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces, toalete adecvate). Proiectul prin lucrările propuse are în vedere crearea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, precum și a unor grupuri sanitare adecvate acestei categorii.
d) Lipsa mobilierului adecvat școlarilor (pentru sălile de clasă, bibliotecă, laboratoare). Proiectul propune dotări adecvate vârstei și normelor pentru fiecare din aceste spații.
e) Lipsa echipamentelor IT care să asigure noi metode de predare învățare. In cadrul proiectului sunt propuse achiziționarea unor astfel de dotări.
f) Lipsa amenajării unor terenuri de sport adaptate vârstei și normelor de protecție. Ținând seama că jocul în aer liber are un rol crucial în dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copilului, proiectul de față prevede amenajarea unui teren multisport.

In concluzie considerăm că necesitatea proiectului este justificata pentru că răspunde nevoilor identificate, în plus soluțiile propuse se bazează pe cerințele legislației în vigoare și rezultatele cercetărilor întreprinse de Guvernul României și Banca Mondială. Astfel:
a) asigurarea unor standarde minime de infrastructură asigură un nivel de baza al calității. O serie de cercetări au evidențiat că o parte semnificativă a variației rezultatelor elevilor poate fi determinată de diferențe ale contextelor de învățare. O concepție holistică de proiectare a spațiilor de învățare respectă principiile transversale care promovează centrarea pe elev, implicarea activă și învățarea socială. Cu toate ca factorii naturali de mediu, precum lumină, acustică, temperatură și calitatea aerului explică variația în performanțele elevilor, cercetările arată că factorii care promovează stimularea și individualizarea sunt de asemenea importanți. Infrastructura educațională de calitate trebuie să respecte atât cerințele minime de stimulare, cât și cerințe de proiectare conform principiilor moderne de învățare (SMIE, 2017).
b) Printre reglementările relevante în vigoare, Ordinul nr. 1955 al Ministerului Sănătății (din 18 octombrie 1995) pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor prevede, printre alte cerințe, următoarele: dimensionarea, amplasarea și adaptarea instalațiilor sanitare se realizează în raport cu vârsta copiilor și a tinerilor. Grupurile sanitare pentru copii și tineri trebuie să fie separate de cele pentru personalul adult. In unitățile pentru elevi și studenți, grupurile sanitare destinate acestora trebuie să fie separate pe sexe. Dotarea cu mobilier se realizează corespunzător vârstei și dezvoltării fizice a copiilor și tinerilor, având în vedere numărul acestora, caracterul activității și destinația încăperilor.
c) Clădirile, sălile de clasă și dotările – într-un cuvânt, infrastructura educațională - constituie elemente vitale ale mediilor de învățare din unitățile de învățământ.
O infrastructură de foarte bună calitate conduce la îmbunătățirea predării, a dezvoltării copiilor (atât cognitiv, cât și emoțional și social) și reducerea abandonului școlar, pe lângă alte beneficii. Proiectarea infrastructurii educaționale influențează procesul de învățare prin trei factori interdependenți: naturalețe (de ex. lumina, calitatea aerului), stimulare (de ex. complexitatea, culoarea) și individualizare (de ex. flexibilitatea spațiilor de învățare). Proiectul, prin obiectivul său general - îmbunătățirea calității infrastructurii de educație a Școlii Gimnaziale nr. 6 (structura a Colegiul Tehnic „Matei Corvin”) din Hunedoara, prin lucrări de reabilitare, modernizare și dotare în scopul: a) asigurării unui proces educațional la standarde europene; b) creșterii participării populației la procesul educațional; c) reducerii părăsirii timpurii a sistemului educațional și implicit a abandonului școlar – va contribui la creșterea calității învățământului școlar la nivel județean și îndeosebi la nivel municipal.

Alte Observatii

Bugetul total al proiectului: 8.036.765,78lei inclusiv TVA.
Contribuție proprie (UAT Municipiul Hunedoara ): 415.027,56lei
Asistență financiară nerambursabilă: 7.621.738,22lei.

HCL aprobare DALI la depunerea cererii de finantare - 270/05.07.2018
HCL DALI - 138/14.05.2020
HCL aprobare proiect - 139/14.05.2020
Contract Finantare nr.6132/24.09.2020



Contract servicii 203/64780/15.10.2020- Servicii de informare si publicitate, prestator: ALAMOS SELECT SRL, valoare: 22.848,00 lei

Contract servicii 205/64782/15.10.2020- Servicii de audit financiar, prestator: BIROU EXPERT CONTABIL, AUDITOR F. SURUGIU LORENA, valoare: 32.000,00 lei

Contract servicii 204/64781/15.10.2020- Servicii de consultanta in managementul investitiei, prestator: NETWORKING OFFICE PROJECT SRL, valoare: 154.700,00 lei

Contract servicii 202/64503/19.08.2021- Verificare a proiectului tehnic- Reabilitarea /modernizarea /dotarea unitatilor de invatamant obligatoriu (invatamant primar si gimnazial) din Municipiul
Hunedoara-Colegiul Tehnic "Matei Corvin", Scoala Gimnaziala 6
prestator: LG PLAN SRL, valoare: 10.000,00 lei

Contract servicii 123/39919/25.05.2021- Servicii de proiectare si asistenta tehnica-Reabilitarea/modernizarea/dotarea unitatilor de invatamant obligatoriu(invatamant primar si gimnazial)din Municipiul Hunedoara-Colegiul Tehnic "Matei Corvin", Scoala 6
Prestator: PROIECT AIC SRL
Valoare: 83.300,00 lei

Contract lucrari 103/36991/24.04.2023- Lucrari- Reabilitarea/modernizarea/dotarea unitati invatamant obligatoriu(invatamant primar/gimnazial)-Colegiul Tehnic "Matei Corvin", Scoala Gimnaziala nr.6" SMIS 122843
Executant: SC NEW RPC 321 SRL
Valoare: 8.221.471,37 lei